Cum s-a produs accidentul de pe Drumul Sfântul Ioan din Cluj, în urma căruia un bărbat se află în stare critică

Cum s-a produs accidentul de pe Drumul Sfântul Ioan din Cluj, în urma căruia un bărbat se află în stare critică
| Foto: isu cluj

Polițiștii clujeni au oferit noi informații legate de incidentul rutier produs luni, 7 iulie, pe drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca.

Accidentul a avut loc în jurul orei 13.15. O mașină a fost implicată.

"Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 55 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce circula în direcția zonei Făget, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare după o curbă la dreapta, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se", a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul a fost extras din vehicul de către echipajele ISU Cluj, în stare de inconștiență, fiind transportat de urgență la spital.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.

Comenteaza