Cum s-a produs accidentul de la Mărtinești, în urma căruia o persoană a murit și alta a fost grav rănită

Polițiștii clujeni au oferit informații suplimentare legate de producerea accidentului mortal pe raza localității Mărtinești.

"Vineri, 24 ianuarie, în jurul orei 16.00, un autoturism care se deplasa pe direcția Turda-Cluj a părăsit partea carosabilă, intrând încoliziune cu parapetul metalic, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare", a transmis IPJ Cluj.

Din nefericire, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost declarat decedat la fața locului. De asemenea, un pasager, în vârstă de 38 de ani, a suferit răni și a fost transportat la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

CITEȘTE ȘI: Accident grav pe un drum din Cluj: O persoană și-a pierdut viața, iar alta este în stare critică

Comenteaza