Cum explică Daniel Don suma reţinută de procurorii DNA ca mită

Cum explică Daniel Don suma reţinută de procurorii DNA ca mită
884.000 de lei este suma pe care directorul AJOFM ar fi primit-o cu titlul de mită. Avocatul lui Don a explicat de unde provin banii.

Potrivit reprezentatului DNA, citat de site-ul clujust.ro, inculpatul Daniel Don, director al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, a participat în calitate de reprezentant al beneficiarului şi/sau al partenerului la implementarea mai multor proiecte finanţate prin programul operaţional POSDRU în care instituţia publică pe care o conduce a fost sau este implicată, şi anume a 10 proiecte nominalizate în cuprinsul referatului existent la dosar.

Arată că inculpatul a dispus numirea şi menţinerea în funcţia de experţi, în echipele de implementare ori în echipele de management a angajaţilor ori a angajaţilor suspendaţi din cadrul AJOFM Cluj pe care o conducea, iar în schimbul acestei activităţi, ce intra în atribuţiile sale de serviciu, în calitate de director şi de reprezentant al beneficiarului pentru proiectele respective, a pretins şi a primit efectiv suma de 884.000 lei, reflectată ca urmare a operaţiunilor şi tranzacţiilor financiare realizate în contul bancar deţinut de inculpat la B., fiind realizată prin depuneri repetate în principal efectuate de inculpatul M., în prezent cercetat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, sub măsura controlului judiciar dispusă faţă de acesta.

Prin actele de inculpare s-a reţinut că valoarea obiectului de corupţie se cifrează la suma totală de 884.045 lei, astfel cum este reflectată de extrasele de cont aferente contului bancar... deschis la B, la care se adaugă suma de 10.000 lei, depusă în 12 august 2013 de către... În realitate, sumele obţinute cu titlu de mită de către Don ar fi fost mult mai mari, întrucât parte din banii daţi de către experţi a fost primită în mod direct de către acesta şi nedepusă în acest cont.

Oana Pintea, avocatul lui Don, a explicat că suma considerată ca mită de procurori provine de pe un card bancar de credit: "În ceea ce priveşte suma de 884.000 lei, inculpatul a arătat în declaraţia dată în faţa procurorului că această sumă nu reprezintă nicidecum mită primită de la experţii desemnaţi în proiectele pe fonduri europene derulate în cadrul AJOFM Cluj, ci un rulaj al unui card de credit al cărui titular este inculpatul, card deschis la BT, ataşat la cardul de salariu.

Arată că limita maximă a acestui card este de 38.900 lei, iar condiţiile de creditare şi de folosire a acestui card presupun rularea sumelor până în data de 25 a lunii, în caz contrar, banca percepea inculpatului o dobândă deloc de neglijat, inculpatul făcând trimitere, în cuprinsul declaraţiei, la o dobândă de 800 lei pe lună".

Judecătorii au admis sâmbătă cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Daniel Don pentru 30 de zile. Directorul AJOFM este acuzat de fapte de corupţie.

Etichete
Comenteaza