Cu mic, cu mare, clujenii s-au strâns la piaţa mobilă GALERIE FOTO

Cu mic, cu mare, clujenii s-au strâns la piaţa mobilă GALERIE FOTO
În plin sezon al pregătirilor pentru iarnă, clujenii au fost aşteptaţi miercuri la piaţă. Nu orice fel de piaţă, ci una mobilă, doldora cu fructe şi legume proaspete, organizată în cadrul proiectului Day 15.

30 de producători autohtoni s-au adunat sub soarele care strălucea în toată splendoarea sa în Parcul Engels din Cluj-Napoca, unde au pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi legume, fructe, produse de panificație, lactate, gemuri, siropuri şi condimente.

Echipa Day 15 a organizat, special pentru clujenii care au ales să petreacă câteva ore din ziua de miercuri la piaţa volantă, nişte ateliere de gătit şi un picnic, iar copiiilor, tinerilor, adulţilor şi vârstnicilor li s-au pregătit câteva activităţi tematice. De asemenea, produsele puse spre comercializare la piaţa mobilă au fost folosite la pregătirea unor meniuri, disponibile tuturor.

"Acest tip de pieţe, ce funcţionează ca o completare a celor fixe, ajută la revitalizarea spațiul public şi a relațiilor dintre locuitori și producătorii din zonă, contribuie la o acoperire mai largă la nivel de oraș și consumatori, oferă o alternativă la supermaketuri, promovează sănătatea publică, producătorii locali şi regionali şi ajută la crearea unei legături între economia rurală și cea urbană", susţin organizatorii evenimentului. 

Day 15, unul dintre proiectele strategice din cadrul programului Cluj-Napoca Capitală Europeană a Tineretului 2015, este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și este cofinanțat și susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

În cadrul lui au fost puse abţibilduri cu citate din scriitorii şi prozatorii clasici în autobuze, a fost construit un "tablou" stradal din 5.000 de origami, a fost organizată o lecţie de salsa și tangou, a avut loc o petrecere caritabilă pe acoperiş, a fost "redesenat" un tramvai, s-a organizat o petrecere pe "plajă", au avut loc nunţi pe o platformă suspendată şi a avut loc un concurs foto.

Comenteaza