Cu ce se ocupă clujeanul care a câștigat aproape șase milioane de euro la Loto. Joacă aceleași numere de 10 ani

Cu ce se ocupă clujeanul care a câștigat aproape șase milioane de euro la Loto. Joacă aceleași numere de 10 ani
| Foto: romaniatv

Câştigătorul celor aproape șase milioane de euro la Joker, al doilea cel mai mare premiu din istoria jocului, şi-a revendicat, luni, premiul.

Potrivit unui comunicat al Loteriei, luni s-a prezentat la sediul central al instituţiei câștigătorul premiului de categoria I, în valoare de 29.133.971,54 lei (peste 5,86 milioane de euro), obţinut la tragerea Joker din data de 14 martie 2024, al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc.

Câştigătorul este din Cluj-Napoca, inginer de profesie şi joacă aceleaşi numere de 10 ani.

„Ne-a declarat că numerele au semnificaţie personală şi că acest noroc l-a luat prin surprindere şi l-a bucurat. A aflat că este marele câştigător a doua zi, când a verificat biletul şi va continua să joace ca şi până acum atât la Joker, cât şi la Loto 6/49”, transmit reprezentanţii Loteriei Române.

Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a câştigat şi două premii de categoria a II-a, în valoare de 111.943,19 lei (peste 22.500 de euro) fiecare.

“Trebuie jucat responsabil, norocul vine și la o variantă simplă. Doresc succes tuturor jucătorilor!”, a fost mesajul pe care câștigătorul îl transmite jucătorilor la Loto.

Numerele care i-au adus marele premiu au fost: 2, 25, 30, 13, 8.

Cu ce se ocupă clujeanul care a câștigat aproape șase milioane de euro la Loto. Joacă aceleași numere de 10 ani
Biletul câștigător a costat 20,50 lei. Foto: Loteria Română

Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea.

 

Comenteaza