Criza COVID-19 va împinge în sărăcie între 400 şi 600 de milioane de oameni

Criza COVID-19 va împinge în sărăcie între 400 şi 600 de milioane de oameni
| Foto: theconversation.com

Între 400 şi 600 de milioane de oameni ar putea fi împinşi în sărăcie de criza provocată de pandemia de COVID-19, potrivit unui studiu privind impactul epidemiei asupra economiei realizat de ONU.

Aceasta va fi pentru prima dată în ultimii 30 de ani când nivelul sărăciei va creşte la nivel global. 25% dintre americani şi-au pierdut slujbele sau au suferit reduceri salariale după ce foarte multe companii au fost închise din cauza pandemiei.

Criza economică va fi mai severă decât cea de sănătate, mai spun autorii studiului, citaţi de BBC.

Posibilul impact avut de criza provocată de pandemie va fi o reală provocare pentru o iniţiativă lansată deja de ONU, aceea ce a elimina sărăcia până în 2030.

Potrivit studiului, până ce pandemia se va încheia, jumătate din cei 7,8 miliarde de locuitori ai Terrei ar putea trăi în sărăcie. Aproximativ 40% din noua populaţie săracă va fi concentrată în estul Asiei şi Pacifc, cu o treime în Africa subsahariană şi sudul Asiei.

Studiul a fost făcut public cu o săptămâna înainte de o întrunire a reprezentanţilor Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional şi miniştrii de Finanţe din grupul G20.

În acelaşi context, un sondaj realizat în SUA a arătat că un sfert dintre americani şi-au pierdut deja slujbele sau au suferit reduceri salariale din cauza crizei provocate de pandemie. Mai precis, 10% dintre americani şi-au pierdut slujbele, iar 16% au suferit reduceri salariale, potrivit rezultatelor sondajului realizat de CNBC. 9% dintre respondenţi spun că se aşteptau la acest lucru.

Totuşi, 51% dintre respondenţi s-au declarat optimişti în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei economice anul acesta.

Doar 22% dintre respondenţi au fost de părere că starea economiei SUA este bună sau excelentă, procentul fiind mai mic decât în perioada de după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

În ceea ce priveşte cel mai mare ajutor de stat din istorie, de 2 trilioane de dolari, votat de Senatul american, 67% dintre respondenţi au aprobat iniţiativa. Americanii consideră prioritară sprijinirea financiară a spitalelor, micilor afaceri şi distribuitorilor, dar o mai mică prioritate o reprezintă companiile petroliere, cele de transport aerian şi cazinourile. 

Comenteaza