Coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19: „Vaccinarea va fi gratuită şi voluntară”

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19: „Vaccinarea va fi gratuită şi voluntară”

Strategia campaniei de vaccinare anti COVID-19 va fi făcută publică săptămâna viitoare.

Strategia campaniei de vaccinare anti COVID-19 va fi făcută publică săptămâna viitoare, documentul fiind în acord cu recomandările internaţionale, a declarat sâmbătă la Digi 24 Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

România este parte a demersului european, ca parte egală, iar distribuţia vaccinului va începe simultan pentru toare statele, a precizat Gheorghiţă.

”Vaccinarea va fi gratuită şi voluntară”, a spus medicul. Acesta a precizat că pentru pregătirea campaniei trebuie realizate trei obiective:

o campanie de comunicare
organziarea logisticii necesare vaccinării
pregătirea actului medical ce rezidă în campania de vaccinare.

Strategia defineşte şi grupele de vârstă şi priorităţile, acestea fiind în primul rând lucrătorii din sistemul de sănătate public şi privat, îngrijitorii din centrele pentru bolnavii cu dizabilităţi, creşe sau căminele de bătrâni, urmate de grupele vulnerabile şi în cele din urmă populaţia generală.

Comunicarea va fi realizată prin intermediul unei platfome online dedicate, prin social media, prin toate mijloacele disponibile, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE ar putea da undă verde comercializării vaccinurilor dezvoltate de Moderna şi Pfizer / BioNTech la mijlocul lunii decembrie. Totul depinde de rezultatele evaluării pe care Agenţia Europeană a Medicamentelor o va face celor două vaccinuri anti-COVID.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) ar putea autoriza punerea pe piaţă a vaccinurilor Pfizer / BioNTech şi Moderna din a doua jumătate a lunii decembrie a anului 2020, a spus von der Leyen.

Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri: cu AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer / BioNTech şi CureVac. După un memorandum de înţelegere încheiat în august cu firma americană Moderna, „continuăm discuţiile şi suntem în discuţii şi cu Novavax,” a adăugat Ursula von der Leyen.

Etichete
Comenteaza