Continua procesul pedofililor de mall-ul din Cluj. Un băiat de 11 ani, transformat în „partener de viață” al agresorului

Continua procesul pedofililor de mall-ul din Cluj. Un băiat de 11 ani, transformat în „partener de viață” al agresorului

Doi bărbați de 35 și 49 de ani din Cluj-Napoca au fost condamnați, într-o primă instanță, la 7, respectiv, 11 ani de închisoare, după ce timp de doi ani au molestat șapte copii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani. Condamnările au fost contestate atât de agresori, cât și de procurori, procesul urmând să fie reluat, în calea de atac, pe 5 mai.

Complexul comercial a fost scena unor orori sexuale timp de doi ani, fără ca nimeni să bănuiască. Doi angajați care se ocupau cu manipularea cărucioarelor acostau copiii pe care îi observau nesupravegheați îi ademeneau cu bani și dulciuri pentru ca, în final, să-i abuzeze sexual. „Pedofilii de la Iulius Mall”, așa cum au fost numiți de presa locală cei doi agresori, în vârstă de 35 și 49 de ani, se află în arest preventiv din luna mai, anul trecut. Ancheta procurorilor a fost declanșată după ce unul dintre copii, un băiat de 11 ani, a dispărut de la locuința bunicii.


În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că unul dintre copii, un băiat de 11 ani (cel care a dispărut de la bunică), a fost transformat în partener de viață de unul dintre agresori. Bărbatul îl ajuta la școală, îi oferea bani și bunuri, l-a dus la locuințele sale, la petreceri, l-a luat chiar într-o călătorie timp de mai multe zile în satul său natal, în județul Teleorman. Mai multe detalii AICI!

loading...
Comenteaza