Concurs de muls capre la Iara

Concurs de muls capre la Iara
Un număr de 27 de familii din comuna clujeană Iara au primit, astăzi, câte cinci capre de rasă în cadrul proiectul "Produsul de fermă în lanțul valoric", care se adresează producătorilor de subzistență din județul Cluj în scopul de a crește producția agricolă și a accesa piețele de desfacere.

Sătenii din Iara au fost invitați la stâna de la "Fântâna satului", unde familiile care au primit animalele au fost invitate să-și demonstreze îndemânarea și priceperea în creșterea caprelor participând la un concurs de muls. Primii doi clasați au primit câte un țap de prăsilă.

La Cluj un număr de 80 de familii lipsite de resurse materiale din comunele Iara, Băişoara, Aghireşu şi Cojocna au primit în lunile august și septembrie 400 de capre de rasă. Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la asigurarea bunăstării copiilor din mediul rural.

"Prin această inițiativă oferim sprijin pentru familiile din mediul rural, pentru a putea să-și dezvolte o mică fermă. De asemenea dorim să-i sprijinim să se conecteze la mecanismele de piaţă: să aibă lapte cu care să îşi hrănească copii, dar să şi vândă lapte, care să le asigure resursele financiare necesare şcolarizării şi întreţinerii zilnice ale celor mici", a declarat Crenguţa Bărbosu, directorul programului naţional de agricultură şi dezvoltare rurală al World Vision România.

 

Etichete
Comenteaza