Cod galben de instabilitate atmosferică în Cluj. Ploi torențiale și vânt puternic
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:30
- Eveniment
- Ascultă știrea
Meteorologii au emis miercuri o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă între orele 12:00 și 21:00, pentru 23 de județe din țară, inclusiv județul Cluj.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
În județul Cluj, dar și în alte zone montane și din centrul țării, vremea se va manifesta prin ploi torențiale, rafale de vânt ce pot atinge 50 - 70 km/h, iar izolat sunt posibile vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge la 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 40 - 50 l/mp într-un interval scurt de timp.
ANM avertizează că fenomenele de instabilitate atmosferică vor afecta în special nordul Olteniei și Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și cea mai mare parte a zonelor montane.
Printre județele vizate de atenționarea Cod galben se numără Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Prahova, Buzău, Galați, Tulcea, Suceava, Neamț și Bacău.
Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice pot apărea izolat și în restul teritoriului.











