CNATDCU: Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat, s-a propus retragerea titlului de doctor

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 20, fiind vorba despre "cvorumul regulamentar", potrivit preşedintelui CNATDCU, Marius Andruh.
În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.
Preşdintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicareasursei, foarte uşor de detectat.
În ce priveşte bibliografia lucrării lui Ponta ("Curtea Penală Internaţională", conducător de doctorat - prof. univ. dr. Adrian Năstase), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa.
"Autorul tezei de doctorat şi-a însuşit idei şi mai ales texte ale altor persoane, prezentându-le drept creaţie personală. Este de remarcat faptul că inclusiv partea de concluziii a tezei de doctorat este compusă în mare parte din texte ale altor autori, copiate cuvânt cu cuvânt fără a menţiona în text acest fapt. Textele incluse în cadrul tezei sunt preluate din cel puţin trei cărţi, toate analizate de membrii Consiliului General al CNATDCU (...) Menţionăm că una dintre cărţi (Vasile Creţu, Drept internaţional penal) nu este menţionată în bilibliografia generală anexată tezei de doctorat", se arată în decizia privind lucrarea lui Ponta.
Membrii Consiliului au concluzionat că, în acest caz, nu au fost respectate standardele de etică profesională în realizarea tezei de doctorat.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susţine că acest for nu are competenţă să ia decizii în acest sens.
Totodată, Pop afirmă că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.
Consiliul Naţional de Etică (CNE) - care, la 21 iunie, preciza, că nu a primit nicio sesizare privind un eventual plagiat pe numele Victor Ponta - este un organism consultativ, fără personalitate juridică, funcţionând pe lângă Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
Într-un interviu acordat publicaţiei "El Pais", şeful Guvernului este citat spunând că îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat şi cu siguranţă se "va retrage" şi răspunde afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.