"Clujul este cea mai frumoasă, cultivată şi curată garnizoană"

La ceremonia care a avut loc cu ocazia Zilei Drapelului României s-au strâns oficialităţi, dar şi veterani de război, oameni pe care drapelul ţării îi emoţionează şi îi inspiră. Unul dintre ei este şi Nicolae Onuţ, un fost colonel al armatei române care a îndeplinit 20 de ani de serviciu în mai mult de zece garnizoane.

La 86 de ani este o fire emotivă şi modestă, căreia îi place să lase faptele sale să vorbească pentru el. Drapelul României, împreună cu imnul, reprezintă pentru el o adevărată inspiraţie şi crede că misterul originii lui stă la baza lipsei de respect pentru ţară din partea multor români.

„Drapelul simbolizează mai întâi, simbolul naţiunii române care oriunde ai fi, în ţară sau afară, când îl vezi ai emoţii. Şi de aceea trebuie şi repectat . Din păcate nu se cunoaşte semnificaţia lui şi de aici şi problema naţională. Oamenii ar trebui să ţină la ţara lor, nu să o denigreze tot timpul şi să alerge numai după ce este rău la ţara asta. Mai degrabă să alerge după ce este bun şi lucrurile rele cumva să nu fie primele pentru că sunt mai multe bune în ţara asta decât rele. Aşa că, după părerea mea, unul din simbolurile României este drapelul, iar un alt simbol este imnul „Deşteaptă-te române" care s-a cântat aici la ceremonie. E încă de actualitate ce se spune la începutul lui. Oamenii să fie deştepţi, nu din somn, ci cultural şi cei tineri trebuie să înţeleagă asta şi să înveţe mult pentru a face faţă societăţii care e din ce în ce mai dură. Şi noi bătrânii încă trebuie să mai învăţăm de la cei tineri. Atâta timp cât mai înveţi, rămâi tânăr", a spus fostul colonel.

A cunoscut drapelul României în mai multe variante, cel al regatului României, cel cu stema Republicii Socialiste sau cel din perioada revoluţiei cu gaura în mijloc.

„Impactul cel mai mare îl au culorile pentru ceea ce simbolizează şi cred că reprezintă atât de bine ţara noastră. Cel mai mare impact emoţional şi moral asupra mea îl are cel care este acum şi cred că aşa e cel mai bine să fie. Steagul cu gaura a fost temporar şi de-aia nici nu a rezistat".

Steagul decupat la mijloc din timpul revoluţiei nu i-a adus mare satisfacţie, dar nici el nu a avut un rol activ în manifestările din '89. A preferat să observe totul dinafară, iar concluziile la care a ajuns îl întristează.

„Eu în timpul revoluţiei am comentat, am interpretat şi m-am străduit să înţeleg ce doresc revoluţionarii. Am constatat că foarte mulţi dintre cei care ţipau şi strigau nu ştiau la ce merg, nu ştiau exact pentru ce fac asta, nu aveau lucrurile de natură politică şi economică însuşite suficient de bine, ştiau doar că trebuie să fie prezenţi acolo că vedeau că mai mulţi fac asta. Pentru acest lucru mi-a părut rău. Am ieşit printre ei, am dorit să le explic ce înseamnă revoluţie ce doreşte revoluţia şi ce este lovitura de stat, ce trebuie să ceri, ce înseamnă doctrine. Nu cred că au făcut rău că au ieşit în stradă, dar nu cred că ei erau pregătiţi pentru aşa ceva, de aia şi acum explic că foarte multe televiziuni nu înţeleg ce e aia revoluţie şi o confundă cu lovitura de stat", a povestit Onuţ.

La cei 86 de ani ai săi îşi aminteşte cum a fost trimis în garnizoane peste tot unde l-a trimis ţara, în cadrul Armatei Române de după cel de-al doilea Război Mondial.

„Ca om în această meserie a trebuit să merg în peste zece garnizoane, sau locaţii cum se spune acum, şi a trebuit să îmi fac datoria la cele mai înalte cote, în aşa fel încât să servesc ţara. Am ales, în final, după zece garnizoane, Clujul ca fiind garnizoana cea mai frumoasă, cea mai cultivată, cea mai curată şi cea mai puţin poluată din toate punctele de vedere, mai ales din punct de vedere cultural. Eu sunt din Călăraşi şi din sud de acolo de la agricultură am venit aici la Cluj unde era cultură. Nu cultură de porumb, să ne înţelegem (râde)".

După toate punctele de tensiune şi întâmplările din armată care l-au marcat pe viaţă, spune că cel mai greu moment din carieră a fost, în mod surprinzător, cel al pensionării.

„Cel mai greu a fost pentru mine să ţin discursul din cadrul ceremoniei la pensionare. Ne pensionam mai mulţi atunci şi eram într-o sală cu sute de oameni. Am ieşit la tribună să vorbesc în calitate de lider a celor care ieşeau la pensie. Nu mi-am făcut discurs că am vrut să vorbesc liber. Eu sunt o fire emotivă. Mi-a fost cel mai greu şi mi-a fost frică să nu mă colpeşească emoţiile, să nu plâng. Mi-am şi pus ochelari fumurii. Toată lumea ştia că am retorică foarte bună înafară de mine. Am avut nişte emoţii groaznice şi o frică grozavă că nu o să pot vorbi. Am vorbit 20 de minute, a fost cea mai importantă situaţie din viaţa militară şi mi-a părut foarte rău să părăsesc nişte oameni extrem de dragi din armată", a mai spus Onuţ.

A scris şi două cărţi, una dintre ele, „De la soldat la colonel", fiind dedicată chiar militarilor români. Tot din modestie a ales să nu le publice, în ciuda stilului scriitoricesc care denotă un adevărat talent.

"Am scris o carte pentru nepoţii mei şi una pentru militari. Nu le-am dat spre publicare pentru că nu am pretenţii de scriitror. Nu doresc să mă fac cunoscut aşa şi nici nu vreau să vorbească lumea despre mine", a spus Onuţ Nicolae.

În al Doilea Război Mondial când avea 13 ani, în cele mai grele momente din perioada armatei şi azi la 86 de ani, la ceremonia cu ocazia Zilei Drapelului, a privit cu aceeaşi emoţie şi respect cum se înalţă tricolorul.

"Această zi ne face foarte mare plăcere si ne aminteşte de aproximativ o jumătate de secol cât am fost în armată, când am sărbătorit în fiecare an sau mai bine zis, în fiecare minut acest drapel. Nu puteam să lipsesc de la această ceremonie care este pentru mine şi pentru România un simbol al devenirii ţării noastre şi eu cred în devenirea ei", a încheiat Onuţ.

Ziua Drapelului proclamată pe 26 iunie, a fost serbată la Cluj într-o ceremonie militar-religioasă în Piaţa Avram Iancu. Prezenţi printre cadrele militare au fost şi oficialităţile, primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vuşcan şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ioan Oleleu.