Clujenii şi-au lansat dorinţele spre cer, ieri, pe Cetăţuie

Clujenii şi-au lansat dorinţele spre cer, ieri, pe Cetăţuie
Habitat for Humanity Cluj a împlinit, ieri, 13 ani de existenţă şi cu această ocazie au fost lansate în aer 76 de lampioane. Fiecare lampion a reprezentat o casă construită de către asociaţie în cei 13 ani de activitate.

"Ieri, asociația Habitat for Humanity Cluj a organizat evenimentul aniversar "Lansează-ți dorințele spre cer!". Evenimentul a constat în lansarea a 76 lampioane zburătoare la "Crucea de pe Cetățuie", între orele 20:30 și 21:00, pentru a celebra 13 ani de activitate în comunitatea clujeană. Numărul ales a fost unul simbolic: fiecare lampion a reprezentat una din cele 76 de locuințe construite de Habitat for Humanity Cluj în cei 13 ani de activitate", se arată într-un comunicat remis presei. 

Lampioanele zburătoare sunt un simbol al speranței, iar lansarea lor este însoțită de punerea unei dorințe. Este totodată o tehnică de eliberare a grijilor și a problemelor. Clujenii au putut lipi pe lampionul pe care l-au lansat mesaje legate de prietenie, iubire, întelegere și sprijin reciproc, precum: "dorințe îndeplinite", "familii fericite", "căldură în case", "iubire în familie", "prietenie", "comunități fericite", "o nouă șansă" În acest context, dorința comună lansată de Habitat for Humanity Cluj a fost ca toată lumea din comunitatea clujeană, și nu numai, să aibă o locuință decentă.

Astfel, aproximativ 150 de persoane au celebrat alături de Habitat Cluj cei 13 ani de activitate, ajutând la răspândirea dorinței ca toți oamenii să aibă o locuință decentă, alături de voluntarii, echipa și familiile beneficiare Habitat for Humanity Cluj.

 

Etichete
Comenteaza