Indolenţa unor angajaţi de la Auchan Cluj: "Un nou nivel de nesimțire. Caracter toxic"

Indolenţa unor angajaţi de la Auchan Cluj: "Un nou nivel de nesimțire. Caracter toxic"

Un cititor al zcj.ro a fost "servit" de curând de către o angajată de la Hipermarketul Auchan din Iulius Mall Cluj cu o porţie serioasă "de nesimţire".

Redacţia ZIUA de CLUJ a primit pe numărul de WhatsApp o experienţă avută de către un cititor, care pare ruptă din epoca răposatului sau cel puţin din sectorul "munca la stat", nicidecum dintr-un mediu competitiv cum este cel de pe piaţa muncii la privaţi. 

"Aștept mai bine de 15 minute timp în care "doamna" de la vitrina "Serviciu clienții" discută la telefonul mobil personal, ceea ce pare a fi o chestiune personală, iar într-un sfârșit, când termina pleacă de la vitrină şi merge şi ea “în spate”. Deși vede că sunt oameni adunați acolo. Clienții care așteaptă să fie ajutați în diferite chestiuni, dar nici nu se uită la ei.

Colega ei, cere încerca să ajute alți clienți, cu o mână pe telefonul fix (de servici, presupun), iar cealaltă printre hârtii, îi roagă pe clienți care, ca și mine, își pierduseră răbdarea și îi cereau ei socoteală: "Dar cât mai durează? Pe noi ne servește cineva?", să mai aștepte.

Un alt angajat se mai află colo. Deși la fel de copleșit de treabă oferă un minim de ajutor atât colegei sale cât și unui alt coleg care servește separat țigări și cafea. După ce se întoarce "doamna" din spate colega ei îi spune de problemă unui alt client, cu îndemnul de... "fă ceva și tu" aceasta răspunde în scârbă colegei că ea ar trebui să aibă pauză acum...

Așteptăm de aproape 30 de minute... Ia un client, în cele din urmă, și îl "rezolvă" rapid, însă la următorul chiar nu a mai existat interes. A continuat să îl întrerupă când acesta explica, a cerut și bonul și articolul pentru fără să știe exact ce vrea clientul, numai ca, la final să de-a vina pe acesta, cum că: nu ar fi zis clar ce vrea și că doar a zăpăcit-o.

După ce mi-a venit rândul, după aproape o oră, mi-a făcut și mie la fel și chiar zis că sunt CULMEA și că am ceva cu ea. Tot e să fiu cel care, să o lase în pace, că deja am enervat-o".

Cititorul nostru se întreabă "Ce rol au acești oameni?" de la serviciul cu clienţii al Auchan. Cel puţin "acea femeie nu reprezintă altceva decât o problemă constantă în acel loc. Nu poate decât să îmi pară rău de colegii ei. Aceștia sunt constant victime al caracterului toxic pe care îl are colega lor", spune cel care a avut parte de indiferenţa unui angajat plătit să rezolve diverse situaţii ale clienţilor care deja au lăsat ceva bani magazinului cu pricina. 

Şi totuşi, câţi dintre noi nu am păţit la fel într-un Cluj care încă mai are o piaţă a muncii foarte generoasă şi fie ni s-a dat cu "flit" de către un angajat plictisit de munca sau de salariul lui, fie ni s-a transmis frumuşel că, dacă suntem nemulţumiţi, putem să ne facem cumpărăturile şi prin alte părţi. 

loading...
Comenteaza