Foto Clujeanca Rocsana Contraș a îmbrăcat 70 de copii din Rep. Moldova: „Vă imaginați un copil care abia își ține lacrimile pentru o geacă?”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:46
- Eveniment
- Ascultă știrea
Rocsana Contraș a ajuns din nou în comunitățile vulnerabile din Moldova de peste Prut, acolo unde spune că merge de zece ani, la fel cum o face și în satele din județul Cluj.
De această dată, încă 70 de copii au fost îmbrăcați cu haine groase, într-o nouă acțiune umanitară derulată alături de voluntarii și susținătorii ei.
„Încă 70 de copiii îmbrăcați.
Omul care nu am fost niciodată. Nu am fost niciodată egoistă. Nu am fost niciodată omul care își pune interesele personale mai presus de orice, cu orice preț. Nu am știut niciodată să trăiesc doar pentru mine. În schimb, am știut să mă dau pe mine altora. Am știut să îmi rup din timp, din buget, din liniște, și să împart. Să împart cu cei care au mai puțin, cu cei de la care nu pot primi nimic înapoi în afară de o privire sinceră și o mulțumire murmurată.
Am mers mereu acolo unde am auzit un strigăt de ajutor. Acolo unde cineva, chiar și în șoaptă, avea nevoie de mine. Și, din nou, drumul meu m-a dus în Moldova de dincolo de Prut. Așa cum merg de zece ani în unele comunități din județul Cluj, tot așa vreau să rămân aproape și de copiii de acolo, din Moldova. Pentru că mă iau în brațe și îmi șoptesc la ureche, cu glas tremurat: „Așa-i că o să mai veniți?” Da. O să mai vin. Pentru că mă întreabă în română. Pentru că sunt români, în ochii lor și în inima mea.
Eu cred încă, cu aceeași forță ca în primele mele lecturi despre istorie, în România Mare. În momentul acela din 1918 când Basarabia și-a întins mâna spre Patria Mamă. Sunt crezurile mele, neclintite, și ele mă poartă pe drumuri lungi, dar necesare.
Oamenii de lângă mine, cei pe care mă sprijin și cu care împart aceleași valori, simt la fel. Mergem împreună acolo unde sunt copii români și ducem grija noastră pentru ei. Iar când le văd emoția, lacrimile care tremură în colțul ochilor pentru o geacă, mă opresc pentru o clipă și respir adânc. Pentru că nu-mi vine să cred cât de puțin trebuie, uneori, ca să simți că ai primit o fărâmă de demnitate.
Cei care ne susțineți campaniile, vă întreb: Vă imaginați un copil care abia își ține lacrimile pentru o geacă? Poate unii mi-ar spune că e departe. Că nu sunt ai noștri. Că avem destui necăjiți aici. Știu. Avem. Și nu-i lăsăm. Și nu îi voi lăsa atâta timp cât voi putea merge, atâta timp cât sănătatea și picioarele mă vor ține. Dar asta nu mă oprește să mă duc și la ei, în Moldova. Pentru că asta sunt.
Pentru că omul care nu am fost niciodată este omul care ajută după hărți, după frontiere, după criterii geografice. Eu aleg altfel. Aleg oamenii. Aleg copiii. Aleg România din inimă, nu doar de pe hartă.
Mulțumim pt primire Dnului Primar Focșa Mihail mulțumim pt eforturi asistentului social Dundev Alina consilierului Tolea Dundev mulțumim Dnei Dir Nina Lungu pt cum ne-a așteptat alături de copiii dânsei de la grădiniță și frumoasele poezii pe care ni le-au pregătit. Recunoștință voluntarilor Marius Hetea Carmen Herta Gabriel A Nagy”, a transmis pe pagina sa de Facebook, Rocsana Contraș.
















