Clujean mort de beat la volan și fără carnet. Polițiștii l-au oprit la timp, înainte să se producă o nenorocire

Clujean mort de beat la volan și fără carnet. Polițiștii l-au oprit la timp, înainte să se producă o nenorocire
| Foto: Arhiva

Polițiștii din Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat care a fost depistat beat la volan și fără a deține un permis de conducere.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi provocat, în aceeași zi, în jurul orei 11:50, pagube materiale în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Calea Someșeni. Acesta ar fi acroșat o altă mașină, dar ulterior și-a continuat drumul. La scurt timp, polițiștii l-au depistat pe strada Traian Vuia.

„În urma verificărilor, s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, transmite IPJ Cluj.

În baza celor constatate, clujeanul a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influență alcoolului.

Comenteaza