Clujean, la terapie intensivă. A vrut să-şi cureţe livada

Clujean, la terapie intensivă.  A vrut să-şi cureţe livada

Un clujean a ajuns la spital, joi după-amiază, după ce a suferit arsuri şi a fost intoxicat cu fum încercând să dea foc uscăturilor din livadă.

Incidentul a avut loc joi după-amiază, când un cetățean în vârstă de aproximativ 70 de ani şi-a igienizat livada în suprafață de aproximativ 300 mp, iar din cauza vântului schimbător a scăpat flăcările de sub control. Focul s-a extins la un lăstăriș din apropiere și s-a apropiat mult prea mult de baraca din livadă. Bărbatul s-a alarmat și a încercat să stingă flăcările, fiind ajutat de un vecin.

Potrivit ISU Cluj, în timp ce încerca să stingă flăcările, bărbatul a suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor inferioare, a inhalat fum și a căzut inconștient sub privirile vecinului său ce venise să-l ajute.

"A fost necesară intervenția unui echipaj medical SAJ și a unui echipaj de pompieri pentru a stabiliza bărbatul și a-l transporta la spital, precum și pentru a limita extinderea flăcărilor scăpate de sub control. Bărbatul a fost transportat în stare de inconștiență la spital și este internat în prezent la secția de terapie intensivă a Spitalului municipal Turda", transmite ISU Cluj.

ISU Cluj, apel către cetățeni pentru a renunța la igienizarea terenurilor prin incendiere!

"Arderea miriștilor, vegetației uscate și resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens și cu respectarea următoarelor reguli și măsuri pentru utilizarea focului deschis:

1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;

2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;

3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activității;

4. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

► condiții meteorologice fără vânt;

► colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;

► executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

► curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;

► desfășurarea arderii numai pe timp de zi;

► asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

► supravegherea permanentă a arderii;

► stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii", se precizează în comunicatul transmis de ISU Cluj.

Comenteaza