Clujean cu o "căruţă" de infracţiuni rutiere: viteză, fără permis, maşină neînmatriculată şi fugă de poliţişti

Clujean cu o
A condus cu 100 km/h prin localitate. Nu avea permis şi nici maşina nu era înmatriculată. A mai şi fugit în timp ce polițiștii demontau plăcuțele de înmatriculare.

La data de 9 octombrie, în jurul orei 23:30, polițiștii clujeni au oprit pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, un conducător auto care circula cu viteza de peste 100 km/h.

La momentul controlului, conducătorul auto nu a prezentat documentele prevăzute de lege, iar la verificarea autovehiculului, polițiștii au stabilit că autorizația de circulație provizorie era expirată. În momentul în care polițiștii demontau plăcuțele de înmatriculare aplicate pe autovehicul, bărbatul a fugit de la fața locului.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana oprită în trafic, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Florești, care nu avea permis de conducere.
La data de 11 octombrie, în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, reprezentanții parchetului au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de bărbat.

 

Comenteaza