Cluj Shorts, festival cu buget de 5.000-6.000 de euro, dar peste 80 de scurtmetraje la start, debutează azi

Cluj Shorts, festival cu buget de 5.000-6.000 de euro, dar peste 80 de scurtmetraje la start, debutează azi
Peste 80 de filme de scurtmetraj din România, dar şi din străinătate, rulează astăzi, vineri şi mâine la cinematograful Victoria, în cadrul primei ediţii a festivalului Cluj Shorts. Organizatorii, asociaţia Persona, contează pe un buget între 5.000 - 6.000 de euro, din fonduri proprii respectiv din sponsorizări.

"Pentru această primă ediţie nu am ales o tematică specială, ne gândim la asta pentru ediţiile viitoare. Am introdus festivalul în site-uri specializate în festivaluri de scurtmetraje, iar scurtmetrajele străine care au ajuns în festival au făcut-o cu ajutorul informaţiilor din mediul online", a precizat Rareş Stoica, directorul artistic al festivalului Cluj Shorts. Conform lui scurtmetrajele sunt realizat atât de studenţi dar şi de alte persoane.

Cluj Shorts se desfăşoară între 19-20 aprilie la cinema Victoria. Cele peste 80 de scurtemtraje selectate, din care aproape 40 participă şi la competiţia festivalului, rulează o singură dată, doar producţiile câştigătoare urmând să fie reluate sâmbătă, de la ora 21, în cadrul festivităţii de premiere.

Juriul festivalului este alcătuit din regizorul Gabor Xantus, Ioan Pop-Curşeu, care predă estetică cinematografică la Facultatea de Teatru şi Telviziune a UBB şi Sergiu Matei, cameraman recunoscut la nivel internaţional, nominalizat la Emmy pentru un reportaj despre tibetani.

Directorul festivalului, Cătălin Sânpetrean, a specificat că evenimentul are un buget între 5.000 - 6.000 de euro. "Iniţial am pornit cu gânduri mari, să avem un buget de 10.000 de euro, după aceea l-am înjumătăţit şi avem cam 5.000-6.000 de euro, proveniţi din fonduri proprii ale asociaţiei şi din sponsorizări", a precizat Sânpetrean. "Ştim că autorităţile locale au deschidere pentru a sprijini evenimente culturale, ne-am adresat lor, dar poate că fiind la prima ediţie, nu am obţinut ajutorul scontat. Sperăm ca în urma feedback-ului pe care îl vom avea de la spectatori la această ediţie să fim susţinuţi în viitor", a precizat Sînpetrean.

Deşi este vorba de un festival aflat la debut, intrarea se face contra-cost, un bilet costând 10 lei, cu preţ întreg, respectiv 5 lei, cu reduceere, pe baza documentelor doveditoare, pentru elevi, studenţi, pensionari, respectiv persoane cu dizabilităţi şi aparţinători ai acestora.

"Valoarea scurtmetrajelor pe care le-am reunit se regăseşte şi în faptul că există un preţ per bilet. Dacă spectatorii plătesc un preţ, e o formă de recunoaştere a valorii şi altcumva te raportezi decât atunci când ceva ţi se oferă gratuit", a specificat directorul festivalului. "Suntem o organizaţie non-profit, iar banii aceştia nu sunt destinaţi profitului, ci îndeplinirii scopului nostru, de a promova cultura şi sănătatea", a specificat directorul artistic.

Proiecţiile din cadrul festivalului pot fi urmărite la cinema Victoria vineri, de la orele 11, 13, 15, 17, 19, 21, respectiv sâmbătă de la 11, 13, 15, 17, 19, de la ora 21 fiind programată gala de premiere.

Evenimentul este organizat de asociaţia Persona în colaborare cu asociaţia Victoria Film.

 

 

Comenteaza