Clădirile din centrul Clujului, pericol pentru trecători. Cade tencuiala!

Clădirile din centrul Clujului, pericol pentru trecători. Cade tencuiala!
Pompierii clujeni au intervenit, luni dimineață, după ce mai multe bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri din centrul Clujului.

Potrivit oficialilor ISU Cluj, nu a existat nicio persoană care să fie rănită, iar echipajele au fost solicitate să intervină pentru înlăturarea unor elemente de pe fațada și de pe acoperișul unei clădiri de pe Bulevardul Eroilor.

„Am intervenit în cazul unor elemente de tencuială care erau în pericol să cadă, am avut o autoscară de intervenție și o autospecială cu o echipă de intervenție la înălțime. Colegii mei au înlăturat elementele de decor care erau în echilibru instabil și cu pericol de prăbușire pe trotuar și care ar fi putut să pună în pericol siguranța trecătorilor", a precizat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a menționat că, în ultima perioadă, numărul solicitărilor pentru intervenții de acest fel este tot mai mare. "Am fost mai numeroase solicitările, îndeosebi în zona centrului vechi și în zone cu artere pietonale".

 

Comenteaza