Circa 50 de intervenţii pe zi la Cluj, timpul de răspuns a urcat la 15 minute. ISU duce lipsă de personal şi autospeciale pentru incendii

Circa 50 de intervenţii pe zi la Cluj, timpul de răspuns a urcat la 15 minute. ISU duce lipsă de personal şi autospeciale pentru incendii

ISU Cluj a desfășurat un număr de 18.563 intervenții, în medie 50 pe zi, dintre care 15.860 pentru acordarea primului ajutor medical, în creștere cu 14,7% față de anul precedent, și 2703 pentru situații de urgență, respectiv stingerea incendiilor, descarcerare, salvări persoane din medii ostile vieții, etc.

Timpul mediu pentru deplasare la intervenții în situații de urgență a crescut în acest an la 17 minute pentru echipajele medicale și 15 minute pentru situații de urgență, având în vedere necesitatea de echipare a costumelor de izolare biologică.

Începând cu luna martie a acestui an, a fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției la sediul unității noastre. Aici își desfășoară zilnic activitatea personal din cadrul IPJ, IJJ, GMJ și DSP Cluj, iar prin acesta se coordonează toate activitățile pe linia gestionării intervenției pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov-2. Prin CJCCI au fost organizate plasarea în carantină a persoanelor care călătoreau din țări cu incidența mare de transmitere a noului virus, paza și protecția centrelor de carantină, ulterior plasarea în izolare și carantină a persoanelor cu rezultat pozitiv la testarea privind infecția cu SARS-CoV-2 și aplicarea măsurilor de carantină pentru localitățile cu rata mare de transmitere a virusului.

Având în vedere activarea CJCCI a fost nevoie de o serie de echipamente și personal specializat, cu un aport importat al voluntarilor, în scopul implementării unor aplicații și modalități de lucru în vederea gestionării efectelor pandemiei la nivelul județului Cluj. Astfel, prin sprijinul unor operatori economici asociații am reușit :

  • Operaționalizarea call-center monitorizare pacienți
  • Operaționalizarea call-center RCS-RDS-TEL VERDE - informații COVID-19
  • Operaționalizarea call-center informații medicale COVID-19

"Sub aspectul dificultăților identificate, suntem încă deficitari la dotare cu autospeciale pentru intervenție cu apă și spumă, în prezent fiind necesare dislocarea forțelor de la subunitățile aflate  și este necesar să facem manevre de forțe și mijloace atunci când gestionăm intervențiile de amploare din județ. De asemenea, întâmpinam greutăți pe linia segmentului de resurse umane, unde, ca număr de indicatori în statul de organizare suntem subdimensionați în raport cu volumul de muncă per fiecare individ precum și multitudinea de evenimente și misiuni pe care le avem", se arată în comunicatul remis.

Obiective propuse pentru anul în curs:

  • Completarea deficitului de personal la nivelul unității și subunităților subordonate (în special completarea echipei de scafandrii);
  • Deschiderea de noi puncte de lucru astfel încât să ajungem cât mai repede la populația care are nevoie de noi;
  • Continuarea reabilitării spațiilor subunităților astfel încât să oferim condiții prielnice pentru personalul din turele de serviciu;

 

Comenteaza