Cine este vinovat de producerea accidentului de pe Moţilor. Cinci persoane au ajuns la spital

Cine este vinovat de producerea accidentului de pe Moţilor. Cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane au ajuns la spital, dintre care una în stare gravă, în urma accidentului de circulaţie, de marţi după masă, din centrul Clujului. 

"Conform primelor verificări efectuate, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Țaga, județul Cluj, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Moților din Cluj-Napoca, spre cartierul Mănăștur, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii I de circulație și a pătruns pe banda a II-a, determinându-l pe șoferul care circula pe aceeași direcție, pe cea de-a doua bandă de circulație, să efectueze o manevră de evitare. Astfel, șoferul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Rimetea, județul Alba, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un troleibuz, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă și acroșând și autoturismul condus de tânărul de 25 de ani", transmite IPJ Cluj. 

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto în vârstă de 32 de ani. De asemenea, o femeie, în vârstă de 23 de ani, pasageră în același autovehicul și trei călători din troleibuz au fost răniți ușor. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea circustanțelor exacte în care s-a produs accidentul.

VEZI ŞI Maşină răsturnată în centrul Clujului. Şoferul a ajuns în stare gravă la spital, dar este NEVINOVAT

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...