Cinci ani după gratii pentru pensionarul acuzat de act sexual cu o minoră

Cinci ani după gratii pentru pensionarul acuzat de act sexual cu o minoră
Ioan Codreanu, pensionarul judecat sub acuzaţia că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani, oferindu-i acesteia diverse cadouri costisitoare şi bani, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Bărbatul în vârstă de 67 de ani a atacat sentinţa cu recurs.

Judecătoria Cluj-Napoca l-a sancţionat aspru pe Ioan Codreanu, de 67 de ani, acuzat de mama a două minore că i-ar fi dus copilele pe calea pierzaniei, întreţinând relaţii sexuale cu acestea după ce le-a ademenit cu sume mari de bani şi cadouri scumpe.

Codreanu a fost trimis în judecată doar în cazul fiicei mai mici a Victoriei Cândea, Anamaria, iar privitor la acuzaţiile care i se aduc de către femeie cu privire la întreţinerea unor relaţii nepotrivite cu fiica mai mare, Ioana, dosarul se află încă în cercetare. Astfel, în 26 iunie, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe Codreanu la 5 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor şi l-a obligat la despăgubiri în valoare de 35.000 de euro faţă de minoră şi faţă de mama acesteia. Sentinţa a fost atacată cu recurs de inculpat, iar decizia definitivă în cazul acestuia va fi luată de Curtea de Apel Cluj.


Conform declaraţiilor date de Victoria Cândea, mama celor două minore, fiicele ei aveau 12, respectiv 14 ani când au început relaţiile cu pensionarul. „În cursul anului 2008 m-am mutat împreună cu cei trei copii ai mei şi soţul în Făget. Copiii mei, Ioana, Anamaria şi Mircea mergeau la şcoală în cartierul Zorilor. Mi-a atras atenţia faptul că deşi terminau cursurile în jurul orei 13, ajungeau acasă pe la 13:10, când ei, în mod normal puteau să ajungă abia în jurul orei 14, pentru că atunci circula autobuzul. Am întrebat-o pe Ioana, fiica mai mare, care atunci avea 14 ani, cum ajung atât de devreme acasă şi mi-a spus că îi aduce domnul Ion, cu o maşină mare, neagră. Am zis atunci că aş vrea să îl cunosc şi eu pe domnul Ion, care locuia la câteva case distanţă de noi", a povestit Victoria Cândea pentru ZIUA de CLUJ. Ulterior, femeia l-a întâlnit pe Codreanu, pe stradă, însă nu ştia că acesta începuse să le dea bani fiicelor ei.


În 2010, Victoria Cândea şi cei trei copii ai săi s-au mutat din Făget. „Începând cu anul 2009 Ioana a urmat cursurile Liceului de Industrie Alimentară şi se întâlnea frecvent cu inculpatul, care o lua fie din timpul orelor, fie după ore. Această împrejurare mi-a fost confirmată de către diriginta ei care mi-a spus că Ioana lipseşte de la ore şi vine un bătrân cu maşină neagră care o ia de la şcoală", a arătat femeia în declaraţia dată în faţa instanţei. După ce ar fi observat că fiica ei venea acasă cu haine noi, a întrebat-o de unde are bani şi aceasta i-ar fi răspuns că „de la nenea Ion".


Victoria Cândea a susţinut în declaraţia dată la judecătorie că a aflat în 2012 de la cele două fiice că în schimbul banilor primiţi întreţineau relaţii sexuale cu Ioan Codreanu. „Atunci, Anamaria mi-a spus că a fost dusă într-o garsonieră din cartierul Gheorgheni care era închiriată de către inculpat şi unde erau şi alte fete. În luna mai 2012 am depus o plângere la poliţie pentru că Adriana, o fostă prietenă a fiicei mele Anamaria, mi-a spus că ar fi văzut-o pe Anamaria făcând sex oral cu domnul Ion în parcare la Expo Transilvania", mai arată mama celor două fete. Victoria Cândea susţine că fiica ei, Anamaria, venea acasă cu sume mari de bani, de ordinul miilor de lei, şi că nu mai mergea la şcoală pentru că „domnul Ion i-a promis că după moarte îi va lăsa un apartament".


Mama celor două fete spune că acestea au întrerupt relaţiile cu Ioan Codreanu, trimis în judecată în decembrie 2012, în stare de libertate, pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. Bărbatul s-a aflat la un pas de fi închis după gratii, în iunie 2012, când procurorii l-au prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Însă Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea anchetatorilor din cauza unor vicii de procedură.


În cursul procesului, s-a vizionat şi o casetă, pusă la dispoziţie de Poliţie, în care Ioan Codreanu s-ar fi aflat în maşina sa, un SUV de culoare neagră, împreună cu Anamaria. Imaginile au fost surprinse de o cameră de luat vederi amplasată în cartierul Gheorgheni. Cu privire la acest incident, procurorii au arătat că bărbatul, după ce ar fi întreţinut cu minora raport sexual oral în maşină, i-ar fi dat copilei 200 de lei.

Ioan Codreanu a declarat în permanenţă că este nevinovat, şi i-a făcut mamei celor două minore plângere pentru denunţ calomnios.

 

 

Comenteaza