Chermeză Salrom de 62.000 de lei pe banii statului, în timp ce Salina Praid era inundată! Bacșiș, 4.300 de lei

Chermeză Salrom de 62.000 de lei pe banii statului, în timp ce Salina Praid era inundată! Bacșiș, 4.300 de lei
| Foto: sursa - https://image.stirileprotv.ro

Cheltuieli de la stat în plină criză. Conducerea Salrom a aruncat 62.000 de lei pe o chermeză la mijlocul lunii trecute, în timp ce Salina Praid era inundată. 

Pe factura semnată de Salrom se poate observa că firma a cheltuit 62.000 lei pe un sejur care s-a întins de pe data de 13 iunie până pe data de 1 iulie, relatează Digi24.

Directorul susține însă că bugetul cheltuit a fost la nici jumătate din cel alocat. Constantin Dan Dobrea spune că factura uriașă reprezintă consumația doar pentru o jumătate de zi, transmite digi24.ro

Aceasta este nota de plată pentru petrecerea de bun rămas care a avut loc la finalul unui eveniment care a ținut trei zile. El își cere scuze pentru că s-a lăsat la masă un bacșis de peste 4.000 de lei. În același timp, afirmă că banii pentru acest eveniment au fost bugetați de anul trecut și compania a reușit sa cheltuie mai puțin de jumătate.

Contactat însă de Digi24, directorul Salrom susține că nu a fost vorba de un sejur, ci de o singură zi, mai degrabă de o singură seară, un eveniment de rămas bun în urma unei întâlniri dintre asociațiile producătorilor de sare din Europa la care au participat aproximativ 120 de persoane.

Ministrul Economiei Radu Miruță transmite că „e o glumă să discutăm despre asta în țara în care se fac creșteri de taxe pentru a putea să recuperăm prejudiciul din banii statului român, să plătești la unul dintre cele mai scumpe restaurante din România, în perioada în care obiectivul companiei e gata să se prăbușească”. CITEȘTE MAI MULT AICI

Comenteaza