Chef clujean, printre finaliştii Arenei Bucătarilor

Chef clujean, printre finaliştii Arenei Bucătarilor
Au fost desemnaţi cei zece finalişti care vor lupa în Arena Bucătarilor, una dintre cele mai importante competiţii dedicate profesioniştilor din domeniul gastronomiei. Printre ei se numără şi un chef clujean.

În marea finală, chefii selectaţi vor avea oportunitatea să-şi arăte măiestria live, în faţa publicului şi a juriului, în cadrul evenimentului organizat la Bucureşti, în toamnă. 

Unul dintre cei zece chefi finalişti este şi clujeanul Cosmin Coste, bucătar șef la restaurantul Marty Pan. Cu o experienţă de peste şapte ani, el a impresionat juriul cu pulpă de bibilică cu balmoș, tocăniță de hribi și piure de țelină cu sfeclă.

„Anunţăm cu bucurie finaliştii celei de-a şasea ediţii a competiţiei Arena Bucătarilor. Cei mai buni zece chefi au încântat juriul cu măiestria de care au dat dovadă în pregătirea reţetelor, dar şi cu cele mai ingenioase tehnici folosite. Ne bucură să vedem că în fiecare an tot mai mulţi bucătari profesionişti aleg să-şi măsoare forţele în Arena Bucătarilor. Anul acesta, competiţia ajunge la un alt nivel, cu un juriu internaţional şi un eveniment de mare anvergură organizat în Bucureşti", a declarat Pia Krauss, marketing manager la Selgros Cash&Carry România, compania organizatoare a evenimentului.

Finaliştii vor concura nu doar pentru a-şi dovedi talentul, ci şi pentru câştigarea premiilor puse în joc, în valoare de peste 40.000 de lei. Totodată, unul dintre concurenţi va obţine premiul special Selgros România, constând în antrenamente personale şi participarea la concursul internaţional Les Chefs en Or, din Paris, din noiembrie.

Finala Arenei Bucătarilor Selgros 2014 va avea loc pe 10 septembrie, în Bucureşti, în cadrul unui eveniment public, organizat în Piaţa George Enescu. Pe parcursul unei zile întregi, spectatorii vor asista la demonstraţii, degustări culinare şi îi vor încuraja pe cei mici, care intră în Arena Bucătăraşilor. Gazda evenimentului va fi renumitul actor Codruţ Kegheş.

Comenteaza