Cazul Fritzl 2: Un alt austriac şi-a violat fiicele timp de 40 de ani

Cazul Fritzl 2: Un alt austriac şi-a violat fiicele timp de 40 de ani
Un nou caz care şochează Austria, după ce al lui Josef Fritzl: un bărbat şi-ar fi violat fiicele timp de 40 de ani. Bărbatul are acum 80 de ani.

Un austriac de 80 de ani este bănuit că şi-a abuzat sexual cele două fiice timp de 40 de ani, a anunţat joi poliţia din provincia nordică Haute-Autriche, citată de AFP.

Bărbatul şi-ar fi violat şi şi-ar fi supus la violenţe psihice cele două fiice, în prezent în vârstă de 53 şi 45 de ani, abuzurile fiind din anii 1970 până în luna mai a acestui an, a arătat poliţia într-un comunicat.

El le-ar fi interzis, totodată, fiicelor orice contact social, ameninţându-le mereu cu arma.

Mama, decedată în 2008, a fost de asemenea victima acestor fapte. Situaţia a fost descoperită în luna mai, după ce fiica cea mare şi-a respins tatăl când acesta a avut o nouă tentativă de viol, doborându-l la pământ, potrivit poliţiei.

Incapabil să se ridice, bărbatul a fost găsit două zile mai târziu de către o asistentă socială care venea regulat la domiciliul bătrânului. Cele două femei au refuzat să îl ajute pe tatăl lor să se ridice, a precizat poliţia.

Acest caz aminteşte de un altul de incest în Austria, acela al lui Josef Fritzl, care şi-a sechestrat fiica şi cei şapte copii ai lor, timp de peste 24 de ani. Josef Fritzl, de 76 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în martie 2009.

 

Etichete
Comenteaza