Cât pe ce să plonjeze în Someş. Cu maşina FOTO

Cât pe ce să plonjeze în Someş. Cu maşina FOTO
Un şofer a fost cât pe ce să cadă cu maşina în Someş. Noroc cu un copac.

Un şofer clujean a avut parte, miercuri după-amiaza, de un accident de circulaţie spectaculos. Practic, a avut ghinion, dar şi noroc, pentru că putea ajunge cu maşina în Someş. Elementul de noroc a fost un copac, aflat întâmplător în calea sa, care l-a scutit de o baie rece.

„Este un accident care s-a soldat cu pagube materiale. O singură maşină a fost implicată. În jurul orei 15.30, şoferul conducea maşina dinspre Plopilor spre centru. Pe fondul neadaptării vitezei cu condiţiile de trafic, a acroşat panourile de semnalizare şi a fost proiectat pe contrasens, izbind un copac de pe malul Someşului", a relatat Carmen Jucan, purtătoarea de cuvânt a IPJ Cluj.

Accidentul s-a petrecut în imediata apropiere a Cluj Arena. Din imagini se vede că maşina implicată în accident este o Dacia Logan de culoare bleumarin.

Etichete
Comenteaza