CARTIERUL MEU. Spune-ne unde locuieşti ca să îţi spunem cum trăieşti

CARTIERUL MEU. Spune-ne unde locuieşti ca să îţi spunem cum trăieşti
ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro lansează astăzi o campanie prin care îşi propun să ia pulsul cartierelor clujene.

Centrul Clujului arată tot mai bine. S-au făcut zone pietonale, s-a modernizat Parcul Central, avem stadion cu design futurist şi, în curând, sală polivalentă-bijuterie. Străzile se repară, acum sau după soluţionarea contestaţiilor. Avem patru tramvaie mov şi vin 40 de autobuze. Tot mov. Vom avea şi parcări subterane, ca să nu mai stea maşinile ciorchine. Vopseaua de pe clădirile din centru s-a cam scorojit, dar Primăria promite refaţadizare cu forţa. Una peste alta, lucrurile merg într-o direcţie europeană.

Din păcate, cartierele au rămas în urmă. Unele blocuri nu mai sunt atât de gri ca acum 20 de ani, dar calitatea vieţii nu a crescut prea mult. Străzile şi trotuarele dintre imobile sunt, în multe zone, înguste şi proaste; maşinile sunt parcate de-a valma, iar răfuieli pe această temă apar zilnic; parcările de tablă sufocă fiecare spaţiu şi te fac să nu mai priveşti pe fereastră. Parcurile, locurile de joacă sunt rare, vechile tăpşane unde se juca fotbal s-au umplut de blocuri noi sau cu biserici, aşa încât tot mai puţini copii prind gustul sportului.

ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro iniţiază astăzi campania "Cartierul meu", în care vrea să ia afle ce le place şi ce îi nemulţumeşte pe clujeni în cartierul lor.

MĂNĂŞTUR, MĂRĂŞTI, ZORILOR, GRIGORESCU, GHEORGHENI,  GRUIA, ANDREI MUREŞANU, IRIS, SOMEŞENI, BULGARIA, BUNĂ ZIUA, DÂMBUL ROTUND.

Case, blocuri, hoteluri, cinematografe, pieţe, muzee, biserici, parcări, restaurante, locuri de relaxare, obiective istorice şi culturale, parcuri, foste fabrici. Toate se află ascunse prin cartierele din oraş şi reprezintă zone care dacă ar fi valorificate la adevăratul potenţial ar putea să redea Clujului farmecul de altă dată. Pe parcursul zilelor de campanie vor fi prezentate toate cartierele Clujului, cu bune şi cu rele.

ZIUA de CLUJ îşi propune să dezbată împreună cu cetăţenii problemele pe care aceştia le întâmpină şi să analizeze situaţiile principalelor zone din Cluj. De aceea, vom merge pe rând în fiecare cartier şi vom sta de vorbă cu oamenii. Probleme semnalate de clujeni vor ajunge, prin intermediul nostru, pe masa primarului-

Vă invităm pe fiecare dintre voi să vă alăturaţi demersului ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro şi să ne trimiteţi mesaje, fotografii, imagini video şi comentarii în care să semnalaţi problemele pe care le întâmpinaţi în cartiere la adresa redactie@ziuadecj.ro 

 

Comenteaza