Cardiologia şi radiologia, cele mai vânate la rezidenţiat
- Scris de Cristina Pirvu
- 27 Noi 2011, 22:41
- Eveniment
- Ascultă știrea

Absolvenţii de medicină care au susţinut concursul de rezidenţiat şi-au ales ieri specialităţile pe care le vor urma. Cele mai dorite specialităţi au fost cardiologia şi radiologia.
M. a fost una dintre candidatele de la rezidenţiat care la repartiţii au obţinut specializarea dorită. "La rezidenţiat a existat un punctaj maxim posibil de 950 de puncte. Eu am obţinut 746 de puncte şi am ales să îmi fac rezidenţiatul pe medicină de urgenţă. Este specialitatea pe care mi-am dorit-o. Cele mai dorite specialităţi de colegii mei au fost gastroenterologia şi cardiologia, care s-au dat ca pâinea caldă", a povestit tânăra absolventă de medicină.
Subiectele de la examenul de rezidenţiat i s-au părut medicinistei mai dificile decât cele care s-au dat în urmă cu un an la Bucureşti. "Rezidenţiatul a decurs foarte bine, iar repartiţia s-a făcut foarte rapid. Eu m-am pregătit pentru rezidenţiat timp de trei luni şi jumătate, iar întrebările nu mi s-au părut neapărat grele. Au fost medii. Totuşi, subiectele au fost mai grele decât cele care s-au dat la Bucureşti anul trecut, când examenul s-a dat acolo pentru toată ţara", a spus tânăra. Daniela, o absolventă de medicină dentară, a obţinut şi ea un punctaj mare, de peste 830 de puncte. "Am învăţat timp de cinci luni pentru examen. O să îmi fac rezidenţiatul pe ortodonţie şi pe ortopedie dento-facială. Sunt mulţumită pentru că au decurs bine rezidenţiatul şi repartiţiile", a spus Daniela.
Repartiţiile pe locuri şi pe posturi pentru absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" Cluj au avut loc la sediul instituţiei de învăţământ de pe strada Marinescu. "Repartizarea a început la ora 09:00 şi toţi candidaţii de la cele trei specialităţi - medicină generală, medicină dentară şi farmacie - au fost reprezenţi de la ora 08:45", a declarat Grigore Băciuţ, prorector al UMF Cluj şi, în acelaşi timp, preşedintele comisiei de rezidenţiat. Absolventul de medicină care a obţinut punctajul 919 a ales să îşi facă rezidenţiatul pe cardiologie, cel care a obţinut 902 puncte la medicină dentară a ales să îşi continue studiile în domeniul chirurgiei dentoalveolare, iar tânăra care a obţinut cel mai mare punctaj la farmacie - 868 - a ales să îşi facă rezidenţiatul pe laborator farmaceutic. "Toţi cei admişi la rezidenţiat la medicină au prins locuri, la medicină dentară pentru rezidenţiat numai 48 au prins locuri, iar la farmacie numai 25. Cei care nu au prins locuri pot profesa ca dentişti şi farmacişti generalişti. Cele mai cerute specialităţi au fost cardiologia, radiologia, chirurgia dentoalveolară şi ortodonţia", a precizat Grigore Băciuţ.
Cele mai multe locuri la rezidenţiat
Specialităţile pentru care Ministerul Sănătăţii Publice a alocat cele mai multe locuri la Cluj au fost: anestezie-terapie intensivă - 25, obstetrică-ginecologie - 20, chirurgie generală - 19 şi cardiologie - 17.