Cămătar din Cluj-Napoca, reținut de polițiști. Oferea împrumuturi cu dobânzi uriașe

Cămătar din Cluj-Napoca, reținut de polițiști. Oferea împrumuturi cu dobânzi uriașe
| Foto: incont.ro

Un clujean de 33 de ani a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru că ar fi acordat sume de bani cu camătă.

Polițiștii au pus în aplicare, în data de 13 februarie 2024, un mandat de percheziție la locuința unui bărbat din Cluj-Napoca.

"În cadrul cercetările demarate de polițiști a rezultat că în perioada noiembrie 2023-februarie 2024, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, sprijinit de un altul, de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca ar fi acordat împrumuturi, percepând dobânzi pentru a acoperii sumele împrumutate, realizând astfel profituri ilicite", a transmis IPJ Cluj.

În urma percheziției au fost descoperite bunuri și diverse documente și suma de 4.600 de lei.

La expirarea măsurii reținerii, bărbatul de 33 de ani urmează să fie prezentat procurorului în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Activitatea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Comenteaza