Călin Georgescu își căuta ministru de Justiție din 2019 și era convins de atunci că va fi președinte în 2024 / Cine e judecătoarea interceptată de procurori
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:20
- Eveniment
- Ascultă știrea

În anul 2019, când au avul loc alegeri prezidențiale în România, Călin Georgescu, care nici măcar nu era printre cei 14 candidați de la acea vreme, era convins că la următoarele alegeri, el va fi ales președintele României. Deja își căuta echipă și i-a propus unei judecătoare postul de ministru al Justiției.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat, la 15 septembrie 2025, rechizitoriul în dosarul 6720/284/P/2024, dispunând trimiterea în judecată a 22 de persoane acuzate de tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte infracțiuni conexe. Printre inculpați se numără fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.
Georgescu, care a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat, avea planuri mari și bine stabilite pentru România încă din anul 2019. Fostul candidat independent la preşedinţie din 2024, Călin Georgescu, i-a propus în 2019 judecătoarei Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timiş să fie ministra Justiţiei, pe când acesta nici nu se afla pe lista candidaților la președinție. Judecătoarea l-ar fi refuzat.
“La data de 19 august 2025, a fost audiată, în calitate de martor, Stoicescu Adriana-Petronela, care a precizat că, în cursul anului 2019, a fost contactată telefonic de către Georgescu Călin care a insistat în vederea stabilirii unei întâlniri, aspect care s-a concretizat, prilej cu care acesta i-a propus să intre în politică și să ocupe funcția de ministru al Justiției, ofertă declinată de către martoră.
Discuția antereferită a mai avut loc încă o dată, în cursul anului 2019, și de această dacă martora refuzând propunerea de a intra în politică. De asemenea, Stoicescu Adriana-Petronela a mai declarat că de-a lungul timpului a primit mai multe oferte de a intra în politică. (...)
Ce este extrem de relevant de extras din această conversație este faptul că inclusiv martorul Stoicescu Adriana a avut reprezentarea că planul elaborat de către inculpat a fost unul foarte laborios, scrupulos planificat și executat, cu etape precise, o desfășurare temporală adecvată, sprijin susținut și de specialitate, astfel încât reușita sa să fie viabilă (”…El a fost pregătit de cu totul și cu totul altă forță, nu are legătură de ce e în țară. Deci, el a fost crescut de niște oameni grei… și chestia lui a fost pregătită de mult, asta este convingerea mea…”.)”, se arată în rechizitoriu, citează g4media.ro.
Judecătoarea Adriana Stoicescu a fost preşedinte al Tribunalului Timiş, s-a pensionat, dar a fost rerimită în magistratură de CSM şi acum activează ca judecător la Curtea de Apel Timişoara. La câteva ore după anunțul Parchetului General, privind trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu și a celorlalți 21 de inculpați, judecătoarea Adriana Stoicescu a reacționat într-o postare pe Facebook, în care face aluzie la trădare.