Boc: În 2012 vrem să aducem în ţară şase miliarde de Euro din fonduri europene

Boc: În 2012 vrem să aducem în ţară şase miliarde de Euro din fonduri europene
Premierul Emil Boc a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al PDL, că în privinţa absorbţiei fondurilor europene obiectivul pentru 2012 este atragerea a şase miliarde de euro, din Fondul de coeziune şi din fondurile pentru agricultură.

"În privinţa absorbţiei fondurilor europene, obiectivul este ca în 2012 să aducem în ţară şase miliarde de euro pe Fondul de coeziune şi pe fondurile din agricultură", a precizat Emil Boc.

El a arătat că absorbţia fondurilor europene este una dintre măsurile neceseare pentru crearea de locuri de muncă.

Un alt obiectiv menţionat de Boc este susţinerea masivă a investiţiilor, în 2012 alocându-se de la buget 38,1 miliarde de lei în acest scop.

Premierul declara recent că România a înregistrat anul trecut o creştere economică de aproape 2% şi s-a încadrat în ţinta deficitului bugetar de maximum 4,4% din PIB, iar unul dintre principalele obiective pentru acest an este atragerea a circa şase miliarde euro fonduri europene, reprezentând o rată de absorbţie de 20%.

El a arătat totodată că fondurile rambursate României de către Comisia Europeană s-au menţinut, la sfârşitul anului trecut, la un nivel redus, astfel că există riscul major al pierderii de fonduri dacă ritmul de absorbţie nu va fi îmbunătăţit în acest an.

Plăţile totale către beneficiari efectuate până în prezent, reprezentând prefinanţări şi rambursări (cu excepţia rambursării de TVA), însumează circa trei miliarde de euro, reprezentând 14,85% din alocarea UE 2007-2013. Dintre acestea, 1,066 miliarde de euro sunt plăţile intermediare rambursate de Comisia Europeană, ceea ce reprezintă 5,55% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune, de 19,2 miliarde de euro, alocate României de Uniunea Europeană în intervalul 2007-2013. În cursul anului 2011, Comisia Europeană a efectuat plăți în valoare de 700 milioane euro.

La cea mai recentă evaluare a acordului cu FMI, autorităţile române şi instituţiile financiare internaţionale au menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru 2011, dar au redus semnificativ estimarea pentru acest an, la circa 2%.

Agenţia de rating Moody's anticipează că PIB-ul României va creşte cu 2,2% în acest an, odată cu accelerarea absorbţiei fondurilor europene, iar inflaţia se va menţine aproape de ţinta BNR la sfârşitul anului, la 3%, facilitând condiţii mai relaxate de politică monetară.

Situaţia economică incertă din zona euro, pe fondul crizei datoriilor de stat, afectează perspectivele de creştere economică ale României pe canalul exporturilor, se arată într-o analiză Moody's.

Absorbţia mai rapidă a fondurilor europene şi creşterea implicită a investiţiilor interne ar trebui să compenseze însă pentru scăderea exporturilor, menţinând creşterea economică peste pragul de 2% în 2012, după un avans estimat la 2,1% anul trecut.

Inflaţia, care a atins în septembrie şi noiembrie două noi minime după 1990, la aproximativ 3,4%, a scăzut la 3% în decembrie, estimează Moody's, şi urmează să se menţină la acelaşi nivel şi la sfârşitul acestui an.

Odată cu relaxarea presiunilor inflaţioniste, BNR va relaxa condiţiile de politică monetară, intenţie subliniată şi de reducerea recentă a dobânzii cheie.

 

Comenteaza