Boc, despre decizia USL privind suspendarea: Este un demers iresponsabil, cu şanse zero de reuşită

Boc, despre decizia USL privind suspendarea: Este un demers iresponsabil, cu şanse zero de reuşită
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că solicitarea opoziţiei de suspendare a şefului statului "este un demers iresponsabil, cu şanse zero de reuşită".

"Este un demers iresponsabil, cu şanse zero de reuşită", a declarat Emil Boc, după şedinţa BPN al PDL, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Liderii USL au anunţat, luni, că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că acest demers al USL "nu e un moft, nu e o invenţie de agendă" şi a adăugat că este conştient de faptul că "este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi cu demersuri care să însemne altceva".

Antonescu a afirmat că PSD, PNL şi PC urmează să desemneze reprezentanţi proprii într-o comisie comună a USL care să redacteze cererea de suspendare care va fi trimisă Parlamentului.

El a precizat că, probabil după o săptămână, această cerere de suspendare va fi discutată de grupurile parlamentare ale opoziţiei, iar, dacă aceasta va fi asumată, se va iniţia procedura prevăzută de Constituţie.

Antonescu a afirmat că USL doreşte să iniţieze "o largă dezbatere publică" în legătură cu procedura de suspendare, pentru a constitui "un larg curent public".

 

Etichete
Comenteaza