Bătrân, jefuit de un vecin. Tâlharul a coborât din maşină, i-a ars nişte pumni şi apoi i-a luat banii

Bătrân, jefuit de un vecin. Tâlharul a coborât din maşină, i-a ars nişte pumni şi apoi i-a luat banii
După ce i-a dat agresorului sub ameninţare 150 de lei, îndurând cu stoicism bătaia, victima i-a ascuns acestuia ultimii 150 de lei din casă.

Martin Dandoczi din municipiul Câmpia Turzii este un pensionar de boală, în vârstă de 60 de ani, care a muncit decenii la decenii la rând la Combinatul Metalurgic din localitate.

Săptămâna trecută, acesta se afla în poarta casei sale când o maşină a oprit brusc în faţa porţii. Din automobil a coborât un tânăr al cărui nume e Marcel G., care - spune bărbatul - locuieşte în zonă şi nici una, nici alta, l-a luat la pumni. Apoi l-a dus în casă şi l-a forţat să-i spună unde-şi ţine banii.

„M-a bătut în două rânduri, dar am îndurat loviturile lui şi i-am dat până la urmă numai 150 de lei, adică jumătate din suma pe care o aveam în casă. Cred că şi dacă mă omora, nu-i dădeam restul - fiindcă din ce să mai trăiesc după aceea? M-a lovit peste tot, în cap, pe corp, fără să-i pese că-s amărât şi că mi-am îngropat soţia doar în urmă cu două luni şi jumătate", mărturiseşte, lăcrimând, victima.

După ce jefuitorul a plecat, vecinii acestuia au anunţat salvarea şi poliţia, bărbatul fiind transportat de urgenţă la secţia de chirurgie a Spitalului din Câmpia Turzii.

Luni, Martin s-a prezentat la I.M.L Cluj, iar medicii i-au eliberat un certificat medical în care-i recomandă trei zile de îngrijiri medicale. În cursul zilei bărbatul se va întoarce la Câmpia Turzii şi va depune plângere împotriva bărbatului lipsit de suflet care l-a bătut şi apoi tâlhărit.

Comenteaza