Bărbat STRIVIT de un tractor într-o pădure din Băişoara

Bărbat STRIVIT de un tractor într-o pădure din Băişoara
| Foto: Cu titlu generic (imaginea NU este de la locul accidentului)

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați în cursul zilei de ieri pentru a asista un bărbat prins sub un tractor.

"Intervenția a avut loc în pădurea din localitatea Muntele Bocului, comuna Băișoara. La fața locului s-au deplasat o autospecială și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băișoara, precum și o autospecială cu modul de descarcerare de la Turda.

Victima se afla într-o zonă greu accesibilă, astfel că echipajele nu au putut ajunge la fața locului cu autospecialele. Drept urmare, pompierii au fost nevoiți să meargă aproximativ trei kilometri pe jos. 

Victima a fost scoasă de sub tractor de către localnici, însă prezenta, din nefericire, leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat de aproximativ 53 de ani", a transmis ISU Cluj. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza