Baletul lui Gigi Căciuleanu, cu “casa închisă” la Cluj

Baletul lui Gigi Căciuleanu, cu “casa închisă” la Cluj
Peste 900 de spectatori sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19:00, la spectacolul de balet “Noche Bach”, regizat de prestigiosul coregraf român Gigi Căciuleanu şi pus în scenă cu ajutorul dansatorilor din cadrul companiei de balet naţionale din Chile. Reprezentaţia are loc în cadrul ediţiei din 2011 a Festivalului “George Enescu”.

"Au fost vândute toate biletele. Spectacolul a mai fost prezentat la Bucureşti, de două ori, şi la Sibiu. A fost foarte bine primit, iar dansatorii au fost entuziasmaţi de România", a precizat Alice Tudor, manager de comunicare al JT International (JTI) Romania, compania care organizează seria de concerte susţinute de Baletul Naţional din Chile în România în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică "George Enescu" (1-25 septembrie 2011). Ca structură, spectacolul este împărţit în două părţi: "Conciertos" şi "Cantico".

În prima parte montarea este mai matematică, dansatorii închipuind mecanismul unui orologiu, în timp ce "Cantico" are o alcătuire poetică, în cadrul unei combinaţii de teatru şi coregrafie. Unul din punctele forte ale spectacolului îl constituie un "duet" în care evoluează o dansatoare din Japonia şi un balerin din Chile. Muzica reprezentaţiei este alcătuită din înregistrări ale unor concerte celebre cu compoziţii ale lui Johann Sebastian Bach, între care două dintre concertele branderburgice şi motetul "Jesu, meine Freud". "Publicul din Cluj este cunoscut ca fiind un public în acelaşi timp cult, amator de artă şi «răsfăţat», datorită situării sale între două capitale europene: Bucureşti şi Budapesta. Aşadar, cu atât mai exigent. Compania este pregătită să danseze în faţa unor cunoscători nu doar deosebit de informaţi, dar şi iubitori de muzică şi de dans", a precizat cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu într-un comunicat al JTI România, transmis presei. Spectacolul din această seară va avea loc de la ora 19:00, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.

 

 

Comenteaza