Au încercat să intre într-o casă pe geam, cu ranga

Au încercat să intre într-o casă pe geam, cu ranga
Doi bărbaţi care încercau să intre ilegal într-un apartament din Mănăştur, pe geam folosind o rangă, au fost prinşi în flagrant de poliţişti. la secţie, unul dintre ei l-a lovit pe un poliţişt, fără motiv.

Totul s-a întâmplat ieri după-masă înainte de ora 17, unde doi bărbaţi de 24 şi respectiv 43 de ani din Cluj-Napoca, suspecţi de mai multe furturi din locuinţe, încercau să pătrundă într-o locuinţă prin forţarea geamului cu o rangă. Aceştia au fost surprinşi de un martor ocular, care a chemat poliţia.

La efectuarea unui control sumar, asupra unuia dintre cei doi, poliţiştii au găsit ranga cu care cei doi au încercat să pătrundă în locuinţa situată la parterul imobilului de pe strada Edgard Quinet (foto).

Cei doi au fost conduşi la sediul Sectiei 4 Politie pentru cercetări, unde unul dintre bărbaţi l-a lovit pe un poliţist, provocându-i leziuni.

Urmare verificărilor efectuate s-a stabilit ca B.Liviu şi B. Gheorghe sunt suspecţi în cazul a doua tentative de furt din locuinţe. Acum cei doi sunt acuzaţi de ultraj, tentativă de furt calificat şi violare de domiciliu, şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.

Etichete
Comenteaza