Au fost ridicate primele maşini parcate neregulamentar în Cluj FOTO

Au fost ridicate primele maşini parcate neregulamentar în Cluj FOTO
Au fost ridicate primele maşini parcate neregulamentar în Cluj-Napoca, serviciu efectuat de Poliţia Locală şi Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP). Este vorba despre strada Victor Babeş şi zona Clinicilor.

Joi este prima zi în care maşinile parcate neregulamentar sunt ridicate. Măsura se aplică în cazuri precum oprirea/staționarea autovehiculelor în stațiile Companiei de Transport Călători, pe benzile de urgență și pe cele de siguranță, în intersecții și sensuri giratorii, pe treceri de pietoni, în zone rezidențiale şi pietonale, pe trotuare și piste de biciclete, în parcările cu plată, în cazuri de blocare a punctelor gospodărești sau a diverselor accese auto, precum și în alte situații.

Cuantumul sancțiunii pentru ridicare-transport-depozitare este de 547 de lei, cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) inclusă, pentru o singură zi de „cazare" a maşinii în depozitul din Someşeni. Plata pentru 24 de ore de depozitare a maşinii este de 43 de lei, la care se adaugă TVA. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea este de 294 de lei.

În acest moment, RADP are două automacarale cu care va ridica maşinile, dar până la toamnă vor mai veni alte două. Pe portalul de licitaţii publice SEAP a fost postat însă un anunţ de licitaţie pentru cumpărarea a încă două automacarale, la o valoare estimată de 1,13 milioane de lei. Depunerea ofertelor se poate face până în 9 martie, ora 16:00, iar termenul maxim de furnizare a utilajelor este de şase luni de la semnarea contractului.

Tarife duble la parcările din centrul Clujului

Tarifele la parcările publice cu plata orară din zona centrală au fost majorate începând cu 1 ianuari. O oră în 2016 costa 2 lei, acum tariful este de 4 lei. Pe lângă creșterea tarifelor parcărilor din zona centrală, noile reglementări se referă și la faptul că se elimină abonamentele de pe străzile aferente zonei tarifare I, cu excepţia abonamentelor pentru riverani persoane fizice.

Reglementările vizează 26 de străzi, toate din zona I: Baba Novac, Bolyai, E. de Martonne, E. Isac, Eroilor, I. C. Brătianu, I. Maniu, M. Kogălniceanu, O. Petrovici, P-ţa Unirii (inclusiv parkingul cu bariere), S. Micu, Şt. O. Iosif, H. Oberth, Universităţii, V. Fulicea, C. Daicoviciu, P. Chinezu, V. Alecsandri, S. Brassai, D. Ferenc, E. Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, F. D. Roosevelt. În celelalte zone tarifele de parcare/garaje sunt neschimbate.

Comenteaza