Atenție, șoferi! Polei pe unele drumuri din zona de munte a Clujului

Atenție, șoferi! Polei pe unele drumuri din zona de munte a Clujului
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Drumarii clujeni au efectuat acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile județene situate în zona de munte.

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 20 decembrie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. Totuși, din cauza fenomenului de ceață și a temperaturilor negative înregistrate, mai multe sectoare de drum, cu preponderență în zona de munte, prezentau carosabil umed care favorizează formarea poleiului.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de marți, 19 decembrie a.c., s-a acţionat pe 7 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 3 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 4 drumuri județene, cu 3 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 24 de tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Gilău, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 3 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 3 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 8 drumuri județene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 8 tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 9 drumuri judeţene, cu 6 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 5 drumuri județene, cu 3 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 76 de tone de material antiderapant.

Pe drumurile situate în zonele Gherla și Dej, intervențiile specifice activității de iarnă în cursul ultimelor 24 de ore au fost minime, mai exact de verificare a stării drumurilor și condițiilor de circulație, nefiind necesară folosirea de utilaje specifice sau de material antiderapant.

În continuare, se acţionează cu utilaje şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru.

De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Comenteaza