ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social

ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social
Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să amendeze NN cu 750.000 şi să retragă autorizaţia de director general a Ralucăi Ţintoiu. Ea a primit amendă de 100.000 de lei.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat joi că în cursul acestei zile Consiliul ASF se va întruni pentru a analiza situaţia creată în urma comunicărilor false transmise de NN Pensii, urmând a fi aplicate posibile sancţiuni.

„Există unele sancţiuni ce ar putea fi aplicate în baza legislaţiei în vigoare, împotriva conducerii sau chiar a societăţii - depinde de cine este persoana care a lansat sau a luat această decizie, cine a distribuit acest mesaj", a spus Mişu Negriţoiu.

„Fondurile de pensii, ca şi celelalte entităţi supravegheate de ASF, au un cadru de comunicare în care se includ, în misiunea pe care o au prin statutul propriu de funcţionare, iar dacă supraveghetorul constată încălcări ale acestui cadru se autosesizează. Fondurile nu pot avea decât informaţii publice, probabil cei de la NN or fi citit câte ceva prin presă, dar ei trebuiau să intervină doar dacă le era afectat business-ul sau interesele consumatorilor. Nu au făcut acest lucru, au trecut într-un teritoriu care nu e al lor", a precizat preşedintele ASF, referindu-se la recenta comunicare a NN Pensii potrivit căreia fondurile din Pilonul II ar urma să fie naţionalizate.

Oficialul a mai spus că „acestea sunt regulile pieţei, care trebuie respectate, dacă se va întâmpla şi cu orice alt fond sancţiunile sunt aceleaşi", fără a menţiona ce sancţiuni ar putea fi aplicate NN Pensii.

În legătură cu eventuala naţionalizare, variantă pe care o exclude, Mişu Negriţoiu a mai precizat că „maximul ce poate să facă decidentul politic este nu să naţionalizeze, ci să contopească fondul administrat privat (Pilonul II de pensii) cu cel public, dar nu au fi niciun beneficiu aici pentru că banii sunt, oricum, tot la stat".

„Mai mult de 65% din banii Pilonului II sunt plasaţi în titluri de stat, pentru că acestea sunt cele mai sigure plasamente, deci banii sunt tot la stat, doar administrarea este privată. Iar participanţii au garanţia absolută că la pensie vor primi principalul rezultat din contribuţii, cu sau fără un câştig suplimentar", a spus Mişu Negriţoiu.

Referitor la declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora chiar Mişu Negriţoiu ar fi declanşat scandalul, preşedintele ASF a spus că nu comentează declaraţii politice, precizând totuşi că nu obişnuieşte să „intervină" pentru diverse interese. „Când eram la Cotroceni (n.n.- consilier prezidenţial), eram acuzat că ocup locul degeaba, apoi la ING am avut un cod de conduită şi acum, la ASF, avem norme clare de conduită, avem numai întruniri oficiale care se consemnează, se face minuta fiecărei întâlniri în parte".

NN Pensii a precizat, miercuri, că scrisoarea trimisă către clienţii săi în legătură cu posibilitatea naţionalizării fondurilor de pensii private nu reprezintă un avertisment, ci un răspuns la solicitările de clarificare venite din partea clienţilor, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie.

„Nevoia acestei informări a venit ca răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor noştri provocate de discuţiile publice din ultima perioadă cu privire la viitorul sistemului de pensii", se arată într-un comunicat al NN România.

Fondul de pensii NN şi-a anunţat, marţi, clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Dragnea a spus, de asemenea, că scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, precizând că în perioada următoare va fi declanşată procedura parlamentară de demitere a conducerii ASF.

"În ceea ce priveşte acest scandal, este pornit de la domnul Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, care ştie că, în foarte scurt timp, Parlamentul va demite toată conducerea ASF", a acuzat Dragnea.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, miercuri, că PSD nu a intenţionat şi nu intenţionează să naţionalizeze sistemul de pensii private din România, el arătând că această ştire este falsă, respectiv „fake news".

 

Etichete
Comenteaza