Video Armin van Buuren a postat un videoclip de la Untold. Ce mesaj le transmite fanilor români

Armin van Buuren a postat un videoclip de la Untold. Ce mesaj le transmite fanilor români

Artistul Armin van Buuren a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip în care își ia la revedere de la fanii Untold, dupa ce a mixat șapte ore pe Cluj Arena, în inchiderea festivalului. Video-ul a strâns 29.000 de aprecieri și a fost distribuit de peste 6.000 de ori. 

„Couldn't do this without you guys, thanks a million! ❤️” (Nu aş fi putut face asta fără voi, mulţumesc foarte mult, n. red.” , este mesajul care însoţeşte clipul postat de DJ-ul olandez. Armin pare vizibil emoţionat şi chiar lăcrimează. 

A mixat șapte ore la Untold 2018

Ultima seara a ținut spectatorii în picioare câteva ore bune după răsărit. Luni dimineață, la ora 09:00, Van Buuren încă mixa pe scena festivalului, pe care urcase la 02:30.

La 09:10 și-a luat la revedere de la fani, cărora le-a mulțumit și le-a promis că revine la anul, dezvăluind că va fi ceva cu totul special, pentru că se împlinesc cinci ani de Untold. El și-a încheiat recitalul, din care a transmis două ore live pe contul de Facebook, cu un cântec compus de el, pe care l-a dedicat clujenilor.

DJ-ul a încheiat show-ul după șapte ore şi a spus că a fost de Cartea Recordurilor, afişând pe ecran mesajul în limba engleză ”Mulţumesc, România!” şi spunând ”Mulţumesc, Untold!”.

”Acest festival este special câtă vreme voi sunteţi aici. Nu este vorba despre cât timp mixez, ci de dragostea pentru muzică şi pentru fani. Acesta este singurul motivul pentru care eu fac ceea ce fac, sunteţi incredibili, voi reveni anul viitor”, a declarat Van Buuren.

La final, a coborât în mijlocul mulțimii dând mâna cu fanii și acordând autografe. Și anul trecut DJ-ul olandez a mixat timp de şase ore, până la răsărit, pe scena Untold.

Comenteaza