Apeluri la 112 cu privire la posibile cazuri de impact de dronă în judeţul Tulcea / Echipele Ministerului Apărării verifică zona semnalată
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Sep 2023, 11:46
- Eveniment
- Ascultă știrea
ISU Tulcea a primit apeluri la 112 cu privire la posibile cazuri de impact de dronă în zona mai multor localităţi, iar echipele Ministerului Apărării s-au deplasat în zona sesizată pentru a verifica situaţia
”Miercuri, 13 septembrie, forţele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni şi Ismail, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării.
Instituţia a precizat că, urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 00.45, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii.
Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00.
Ministerul anunţă că forţele MApN rămân în alertă şi vor continua cercetările în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestei situaţii.
Instituţia rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.
Rusia a lansat în cursul nopţii 44 de drone asupra Ucrainei, care a reuşit să doboare 32 dintre ele, au anunţat miercuri forţele aeriene ucrainene. Cele mai multe vehicule aeriene explozive au vizat regiunea Odesa, avariind infrastructura portuară în districtul oraşului portuar Izmail şi rănind şase persoane.


