Şantierul Sălii Polivalente, abandonat la jumătate. Prin clădire fluieră vântul FOTO / VIDEO

Şantierul Sălii Polivalente, abandonat la jumătate. Prin clădire fluieră vântul FOTO / VIDEO
Şantierul Sălii Polivalente, unde mai bine de jumătate din lucrări au fost finalizate, este lăsat de izbelişte, după ce Primăria a dispus sistarea lucrărilor, din cauza litigiilor în instanţă. Nu doar că utilajele au fost retrase iar muncitorii au plecat, dar şantierul nu este nici măcar păzit.

"Ca procedură, până la predarea lucrărilor, şantierul este responsabilitatea constructorului", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei din Cluj-Napoca, Oana Buzatu. Ce se întâmplă dacă şantierul este vandalizat sau dispar materialele de construcţii? "Este treaba Con-A", spune şi viceprimarul Laszlo Attila.

Şantierul Sălii Polivalente din centrul Clujului a fost abandonat, după ce instanţa a anulat licitaţia prin care firma Con-A din Sibiu a fost declarată câştigătoare a lucrărilor. Instanţa a apreciat că preţul oferit de firma din Sibiu a fost mult sub cel real. Potrivit evaluării efectuate de experţi, costul unitar mediu de execuţie a unui loc în sala polivalentă ar trebui să se ridice la suma de 13.600 de lei, pe când oferta CON-A era de 7.200 de lei. "Au apreciat experţii că acest cost este comparabil cu cel al construirii parkingului etajat din cartierul Mărăşti, practic este egal cu cel al unei hale industriale, fără nici un fel de finisaj şi dotări superioare, preţul ofertat fiind de câteva ori mai mic faţă de orice altă sală polivalentă construită în România, afirmaţia fiind valabilă şi pentru cel puţin alte opt săli polivalente construite în Europa Centrală şi de Est", se arată în motivarea Tribunalului Cluj. Vezi aici mai multe detalii

Sala polivalentă va avea peste 7.000 de locuri.

Licitaţia pentru adjudecarea lucrărilor a avut loc în 19 noiembrie 2010, pe sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), când au fost înregistrate trei oferte - Con-A, Dapora cu 88,2 milioane de lei şi Antrepriza de Construcţii şi Instalaţii (ACI), cu 91,87 milioane de lei. Nici una dintre cele trei oferte nu include taxa pe valoare adăugată (TVA), de 24%, în schimb toate cele trei oferte au avut acelaşi termen de finalizare, 36 de luni calendaristice.

Conform proiectului, sala multifuncţională va avea o capacitate de 7.109 locuri, un parking pe două nivele, precum şi spaţii anexe necesare, de la spaţii de alimentaţie publică, la cele exterioare de detentă. În privinţa clădirii, aceasta va avea trei zone relaţionate cu sala principală, respectiv o zonă VIP, o zonă a publicului şi o zonă a sportivilor.

Comenteaza