Amenzi pentru şcolile care nu iau măsuri antiincendiu

Amenzi pentru şcolile care nu iau măsuri antiincendiu

Două unităţi de învăţământ clujene au primit de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj amenzi totale de 3.000 de lei în anul şcolar 2009-2010 pentru că nu au respectat măsurile antiincendiu. Alte 43 au primit avertismente.

“În 2009 au fost 204 obiective controlate. Au fost verificate cămine, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli cu clasele I-VIII şi I-IV, şcoli speciale şi grădiniţe private sau de stat. Au fost constatate 699 deficienţe, dintre care 155 înlăturate pe loc. S-au aplicat 45 de sancţiuni contravenţionale”, a declarat Andrei Biriş, purtător de cuvânt al ISU. Pompierii au găsit nereguli la centralele termice. “Au fost situaţii în care căile secundare de evacuare au fost obstrucţionate, ceea ce a fost foarte grav”, a explicat Biriş.

“Este foarte important să nu obstrucţioneze căile de evacuare, iar sensul de deschidere a uşilor să fie de la interior spre exteriorul clădirii. Se fac exerciţii inclusiv cu copiii de grădiniţă şi există foarte multe activităţi la unităţile de învăţământ pentru copiii cu dizabilităţi. Anul trecut au avut loc 35 de exerciţii de evacuare în unităţile de învăţământ”, a precizat Biriş.

Comenteaza