Accidentat grav la locul de muncă, de un autotractor

Accidentat grav la locul de muncă, de un autotractor
Un bărbat de 36 de ani din Cluj-Napoca, S.G., a ajuns la spital după ce a fost accidentat de un autotractor care a efectuat o manevră de mers cu spatele.
Accidentul s-a petrecut ieri dimineaţă, din verificările realizate de poliţişti reieşind că bărbatul rănit a dirijat înspre rampa de încărcare din curtea unei firme de pe strada Onisifor Ghibu, un autotractor condus de un bărbat de 46 de ani, M.G., din Alba-Iulia.

S.G. a încercat să fixeze o rampă mobilă întra rampa fixă şi autotractor, însă în acel moment conducătorul vehicului a manevrat înapoi autotractorul, cel care îl dirija fiind prins între remorcă şi uşa batantă.

În urma incidentului S.G a suferit mai multe leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde este în continuare internat. Conform diagnosticului prezumtiv bărbatul a suferit un politraumatism prin strivire, fiind rănit la piept, faţă, abdomen şi coloană.

"Cercetăm circumstanţele producerii accidentului. Este prematur să ne pronunţăm cu privire la responsabilitatea producerii accidentului, deoarece tocmai acesta este obiectul cercetării", a precizat directorul coorodnator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca.


Comenteaza