Trei vieți curmate într-un accident rutier devastator în vestul țării
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 10:57
- Eveniment
- Ascultă știrea

Trei bărbați și-au pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier grav produs pe Drumul Național 19E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, în județul Bihor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 05:05. Persoana care a sunat a semnalat coliziunea dintre o autoutilitară și un autoturism, precizând că toate cele trei persoane aflate în cele două vehicule erau încarcerate și inconștiente, conform News.ro.
La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și ambulanța SMURD a subunității. De asemenea, au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii au acționat pentru descarcerarea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autovehiculelor și au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cei trei bărbați nu au mai putut fi salvați, medicul prezent declarând decesul acestora.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.