Update ACCIDENT pe un bulevard din Cluj-Napoca! Coliziune între o mașină și un autobuz / Intervine SMURD-ul

ACCIDENT pe un bulevard din Cluj-Napoca! Coliziune între o mașină și un autobuz / Intervine SMURD-ul

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca. 

Pompierii din  Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca.

“La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD, unde au găsit un autoturism și un autobuz avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea”, a transmis ISU Cluj.

O femeie este consultată de către echipajul SMURD și urmează să fie stabilit dacă va fi transportată la spital.

Conform primei evaluări, aceasta este în stare de conștiență și este cooperantă. 

Update:  Femeia consultată de către echipajul SMURD, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

"La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 15.20, a fost înregistrat un accident rutier pe B-dul 21 Decembrie 1989 intersecție cu strada Cuza Vodă, din Cluj-Napoca. La fața locului, conform priemelor verificări, polițiștii au constatat că un bărbat, de 55 de ani, aflat la volanul unui autotutrism, nu s-ar fi încadrat corespunzător pentru a pătrunde pe strada Cuza Vodă, intrând în coliziune cu un autobuz. În urma evenimentului, o femeie de aproximativ 50 de ani, pasager în autobuz, a necesitat îngrijiri medicale", au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Comenteaza