Video Foto Accident grav pe un drum din Cluj. Implicate două maşini şi un tir

Accident grav pe un drum din Cluj. Implicate două maşini şi un tir
| Foto: dej24.ro
Accident grav pe un drum din Cluj. Implicate două maşini şi un TIR
Accident grav pe un drum din Cluj. Implicate două maşini şi un TIR

Accidentul de circulație soldat cu o victimă s-a produs luni dimineața pe raza localității clujene Câțcău.

Potrivit primelor informații, din cauză că nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul din fața sa în timp ce se deplasa pe Drumul Național nr. 1C, șoferul unui autotren a intrat în coliziune față-spate cu acesta. În urma impactului, mașina lovită de tir a fost proiectată pe contrasens, unde s-a izbit violent de un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii, relatează dej24.ro.

O femeie a fost rănită. Aceasta a primit îngrijiri medicale în ambulanță, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Se pare că a suferit un traumatism de coloană cervicală și un traumatism abdominal.

Pe perioada cercetărilor făcute de polițiști, circulația rutieră s-a desfășurat pe un singur sens, alternativ. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Comenteaza