Foto Accident GRAV între Cluj și Huedin. Două persoane rănite/ Un tânăr a rămas încarcerat

Un accident rutier a avut loc în localitatea Șaula, la ieșirea din Huedin spre Cluj-Napoca.

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din Huedin, spre Cluj-Napoca.

"Apelul de urgență a venit în jurul orei 12:20, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin a venit și un echipaj SAJ. Pompierii au găsit la fața locului două autoturisme avariate, un tânăr de 25 de ani încarcerat", au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Pompierii au folosit echipamentele speciale din dotarea autospecialei, pentru a-l extrage pe tânăr fără a-i agrava leziunile. La o primă evaluare, acesta a suferit traumatisme la membrele inferioare. Conform pompierilor, tânărul a fost în permanență conștient și cooperant, fiind transportat la spital. Totodată, la spital a fost transportată și o femeie de 41 de ani, care a reușit să iasă singură din mașină până la sosirea forțelor de intervenție.

Potrivit polițiștilor, a fost vorba despre un impact frontal între un autoturism condus de un tânăr de circa 25 de ani, din comuna Aghireșu, care se deplasa în direcția municipiului Oradea și un autoturism condus pe sensul opus, de o femeie de aproximativ 40 de ani. Testarile cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Comenteaza