Accident cu trei victime în Turda. O femeie a intrat cu mașina pe contrasens. Trei minori au fost duși la spital

Accident cu trei victime în Turda. O femeie a intrat cu mașina pe contrasens. Trei minori au fost duși la spital

Un accident grav, cu trei victime, s-a produs în Turda. O femeie a intrat pe contrasens cu mașina.

„La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00 polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda.

Conform primelor date, o femeie în vârstă de 33 de ani, din municipiul Turda, care se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Câmpia Turzii, la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Turda.

În urma impactului, 3 minori aflați în autoturismul condus de femeie au fost transportați la spital pentru mai multe investigații de specialitate, însă nu au rămas internați.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza